Pentru cei 15 vârstnici care frecventează centrul de socializare și petrecere a timpului liber Maltez Aiud, întâlnirea săptămânală este așteptată mereu cu nerăbdare și interes.
Vârstnicilor li se oferă activități cultural-religioase și artistice, întâlniri tematice pe teme medicale și juridice, plimbări în natură și excursii. Ziua îmbrățișării (5 martie), Ziua Mondială a Vârstnicilor (1 octombrie) sau Crăciunul Singuraticilor (20 decembrie) sunt noi și noi motive de socializare și bucurie.
În aprilie 2019, centrul a găzduit cea mai amplă activitate desfășurată în Aiud, „Screeningul Medical”, prin care 1852 de adulți și copii au beneficiat de analize gratuite, printre ei și seniorii noștri. Odată cu izbucnirea pandemiei, din grijă pentru vârstnicii noștri am sistat activitățile în centru dar periodic i-am vizitat acasă unde, odată cu servicii medicale (măsurare tensiune arterială, măsurarea glicemiei), le împărțim hrană pentru trup (pachete cu alimente neperisabile) și pentru
suflet, prin ședințe de consiliere individuală.
Filialele din Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Sfântu Gheorghe, Oradea și Arad oferă și ele activități săptămânale prin cluburile de seniori. Beneficiarii au ocazia de a se întâlni nu doar pentru socializare ci primesc și sfaturi de la specialiști care îi ajută să aibă grijă de ei, fizic dar și spiritual.