Romii reprezintă peste 4% din populația României, conform statisticilor oficiale care, însă, nu îi includ pe ei ce ezită sau refuză să își declare apartenența la această minoritate. E ușor de înțeles, romii sunt constant ținta discriminării și rasismului. În ultimii 30 de ani am încercat constant, prin programele noastre, să le oferim EGALITATE în drepturi cu orice cetățean al țării.
În timpuri normale, 80 de copii de etnie romă din familii vulnerabile, aflați în situații de risc de excluziune socială și abandon școlar, trec zilnic pragul centrului „Sf. Iosif ” din Satu Mare. Aici ei găsesc ajutor pentru școală și un loc în care învață cum să-și construiască o viață independentă, integrați în societate. Masa zilnică o primesc în singurul loc din viața lor în care căldura și suportul sunt necondiționate. Familiile beneficiază și ele de activități de sprijin, consiliere și educare.
Odată cu criza COVID-19, centrul a fost nevoit să-și închidă temporar sediul, dar programele au continuat mulțumită mobilizării voluntarilor SAMR. Aceștia au reușit să găsească tablete și telefoane pentru ca toți copiii să poată continua cursurile, mesele calde au fost livrate acolo unde a fost nevoie iar tinerii romi au continuat să aibă un grup de oameni care cred că ei pot să depășească orice limitare.
Același scenariu s-a repetat și pentru cei 12 copii de etnie romă din ciclu gimnazial, proveniți din familii dezorganizate, ce beneficiază de serviciile centrului de zi „Sf. Ioan Botezătorul” din București.
Copiii, având mari carențe atât educaționale cât și emoționale, beneficiază de un plan personalizat de intervenție pedagogică, psihologică și socială care sa ajute la dezvoltarea lor.
Copii și tineri talentați la Valea Crișului
De peste 6 ani, în localitatea Valea Crişului, jud. Covasna, se desfășoară un program care își propune să contribuie la integrarea socială a copiilor și tinerilor romi. O sută de copii participă în mod regulat la activități sportive și ocupaționale: ateliere de țesătorie și croitorie, atelierul de tâmplărie, ateliere tradiționale-meșteșugărești. Copiii talentați din programul de echitație sau de Voltige participă la concursuri și fiecare medalie obținută ne umple de mândrie, iar trupa de dansuri țigănești și populare „Délő” este constant prezentă la diferite evenimente culturale. Tot la Valea Crișului funcționează, din 2017, un program de after-school, unde cei 54 de copii împărțiți în 4 clase au reușit să își îmbunătățească rezultatele școlare.
„Când am început programele noastre din Valea Crișului, condițiile erau inimaginabile: mizerie și gunoi peste tot, locuințe fără apă curentă, curent sau chiar ferestre. A apărut ideea de a le oferi copiilor de aici lecții de călărie, ca un mod de a învăța disciplina și concentrarea, ceea ce le este vital la școală. Apoi, programul le-a oferit și cursuri pe diferite meșteșuguri. În câțiva ani, școala la care merg copiii de aici a devenit una de nivel mediu, după ce fusese cea mai slabă școală din zonă. Niciun copil înscris în programele noastre nu a mai rămas repetent.”
- Franz Salm (Ambasadorul Special al Ordinului de Malta pentru comunitatea Romă)