Ajutor pentru Ucraina

Din 24 februarie suntem 24 de ore, 7 zile pe săptămână, prezenți în trei puncte de trecere a frontierei cu Ucraina, pentru a le oferi sprijin și prim-ajutor persoanelor refugiate din calea războiului devastator ce are loc la doar câțiva kilometri de noi.

Alături de alte organizații și instituții prezente, voluntarii Maltezi oferă asistență socială refugiaților, care sunt în principal femei, copii și persoane în vârstă, acordă asistență sanitară de urgență celor care au nevoie și asigură transportul la spital dacă acest lucru se impune, iar vorbitorii de ucraineană din echipa noastră intermediază relația refugiaților cu autoritățile. De asemenea, organizăm donațiile ce ajung în punctele vamale pentru a fi distribuite acolo unde este nevoie de ele, iar în fiecare punct de frontieră oferim apă, ceai, alimente și produse de imediată necesitate.

Mobilizarea are loc atât la nivel național, cât și internațional. În țară, toată filialele Serviciului de Ajutor Maltez trimit voluntari, organizează donațiile primite și le expediază către punctul de sortare din Satu Mare. De acolo, mărfurile sunt distribuite spre punctele de graniță, în funcție de necesități. Echipele românești din teren se coordonează cu colegii Maltezi din Ungaria și Polonia, pentru ca efortul să fie unitar.

Uniunea Europeană estimează în acest moment că fluxul de refugiați va crește dramatic. Milioanele de oameni alungați din casele lor de război, milioanele de familii destrămate, au nevoie de ajutor azi și vor avea nevoie de ajutor pe termen lung. 

Cel mai mare ajutor pe care îl puteți oferi acum este donarea de fonduri, ceea ce ne oferă flexibilitate în condiții care se schimbă de la o oră la alta. Donați 10, 20 sau 50 de lei pentru Serviciul de Ajutor Maltez în România și ne veți oferi puterea de a fi alături de refugiații ucraineni în zilele, săptămânile și lunile grele ce urmează. Puteți face acest lucru:

  • Cu cardul, online, prin Mobilpay, la adresa: https://mpy.ro/1b88cy2er
  • Prin transfer bancar, folosind datele:
    ASOCIAȚIA SERVICIUL DE AJUTOR MALTEZ ÎN ROMÂNIA
    IBAN: RO80BACX0000003026889018COD
    SWIFT: BACXROBUXXX

Vom avea grijă ca fiecare leu primit să fie cheltuit acolo unde face cel mai mare bine.

Leave a Comment